vineri, 9 ianuarie 2015

O nouă izmeneală a jurnaliștilor și politicienilor noștri: Je Suis Charlie!

În prima parte a anului 1914, ziarul Figaro, sub conducerea lui Gaston Calmette, duce prin publicația condusă de el o lungă și virulentă campanie de presă împotriva ministrului de Finanțe, Joseph Caillaux, prezentîndu-l timp de trei luni (138 de articole în 95 de zile, cea mai lungă campanie de presă dusă împotriva unui singur om) drept un demnitar corupt.
În după amiaza zilei de 16 martie 1914, soția lui Caillaux, Henriette Caillaux, cu care se căsătorise după ce demnitarul divorțase (ca și ea, de altfel), cumpără un pistol și, ținîndu-l în manșon, pătrunde în sediul ziarului spunînd portarului că vrea să-l întîlnească pe director.
După ce află că directorul nu-i în sediu, ea îl așteaptă, totuși, în anticameră, timp de o oră. Ajungînd la birou doar pentru a trece pe acolo (era ora 18), Calmette îi acordă o întrevedere din pură galanterie, dat fiind că dama, vorba lui Caragiale, era curățică.
După cîteva cuvinte, Henriette Caillaux scoate din manșon pistolul și trage în director șase gloanțe. Nu fuge de la locul crimei. Cînd e arestată, la interogatoriu, explică liniștită c-a vrut să răzbune onoarea soțului, terfelită de ziarist.
Pe 28 iulie 1914, Henriette Caillaux e achitată, crima sa fiind considerată pasională.
De ce-am ținut să reamintesc acest scandal celebru din Istoria Franței (Camil Petrescu îl amintește în piesa Suflete tari, uimindu-se că Henriette l-a așteptat o oră pe director ca să-l împuște)?
Pentru că atentatul din Franța sau mai degrabă masacrul, pentru că mobilul atacatorilor e doar presupus de către autorități (nimeni n-a revendicat atentatul, nici măcar prezumtivii autori), a dat naștere pe meleagurile noastre unei uriașe trăncăneli despre libertatea presei.
Acțiunea celor doi a fost interpretată ca un atentat la libertatea presei și prin urmare s-a vorbit de o solidaritate cu ziariștii de la Charlie Hebdo. Pentru a fi la modă, mulți jurnaliști și mulți politicieni și-au pus moț sintagma Je Suis Charlie! într-o nouă izmeneală tipic moldo-valahă.
Urmărind trăncăneala asta fudulă (fudulia de a fi luptător pentru libertatea presei!), mi-am dat seama că nu trebuie să fim invidioși pe Caragiale, pentru că a fost martor al unei prese care – vorba lui celebră – contribuia la tîmpirea poporului.
Presa română de azi e la fel de penibilă în fandoselile sale ca și cea de pe vremea lui Caragiale.
În 16 martie 1914, o cetățeancă împușcă pe directorul gazetei Figaro sub puterea emoțiilor stîrnite de campania împotriva iubitului.
Distinsa a considerat că e de datoria ei să spele prin gloanțe onoarea soțului, culmea și demnitar (Henriette vine la redacție în mașina ministerială a soțului).
După părerea mea, respectiva a comis un asasinat și pentru asta ar fi trebuit condamnată la moarte, nu achitată.
Ea însă n-a comis un atentat la libertatea presei.
Atentat la libertatea presei poate comite doar o autoritate de stat, care legiferează cenzura sau hărțuiește pe ziariștii incomozi.
În nici un caz la Paris, în 7 ianuarie 2014, ca și în 16 martie 1914, nu putem vorbi de un atentat la libertatea presei.
În aceste condiții, acțiunile de solidaritate din presa noastră, cea care e atît de liberă încît întreprinde un grețos cult al personalității directorului SRI, fără a cuteza a atinge nici măcar cu o cratimă onoarea Serviciilor noastre secrete, mi se par de un penibil greu de suportat.
Solidarizarea cu un ziar, cu o instituție, cu un cetățean are rost doar atunci cînd ea ar avea ca efect, fie și presupus, îndreptarea unei nedreptăți care i s-a făcut sau este pe cale de a i se face.
Dar în cazul jurnaliștilor de la Charlie Hebdo la ce ajută solidarizarea?
Îi face pe alți descreierați să nu mai împuște ziariști, de teamă că presa română să nu se solidarizeze cu victimele?
Ca și în cazul directorului Figaro, în cel al ziariștilor de la Charlie Hebdo avem de a face cu expresia criminală a unei nemulțumiri stîrnite de o campanie de presă.
Așa a socotit Henriette că-și răzbună soțul.
Așa au socotit descreierații că-l răzbună pe Profet.
La un comentariu publicat în Evenimentul zilei, am avut 242 de postări anonime.
240 erau înjurături de mamă, iar două doar porcăieli.
În România kalașnikoavele sunt mai greu de procurat.
Dacă ar fi mai ușor, sunt sigur că jumătate din cei nemulțumiți de rîndurile mele ar fi folosit glonțul pentru a arăta că mă dezaprobă.
Înseamnă asta un atentat al anonimilor la libertate presei?
Nici vorbă.
Înseamnă o intoleranță la opiniile altora, egală cu cea a autorilor masacrului de la Paris.
Una e însă intoleranța la opiniile celorlalți și alta atentatul la libertatea presei.

sâmbătă, 19 iulie 2014

Jurnalistul Ion Cristoiu, fiu al satului Gagesti

Ion Cristoiu este un jurnalist, scriitor si analist politic roman. 

Data si locul nasterii
16 Noiembrie 1948 - Gagesti

Studii
Ion Cristoiu a studiat la liceul din orasul Panciu, iar mai apoi a urmat cursurile Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o in 1971.
 

Activitate profesionala
1971: asistent universitar
1971–1980: editor si director adjunct la Viata Studenteasca
1980–1983: editor Scanteia Tineretului si sef pe departamentul Cultura, morala si reportaje
1983–1989: editor la magazinele Teatru si Secventa
1990: director la Express Magazin
1990–1992: director la saptamanalul Zig-Zag
1992–1997: director la cotidianul Evenimentul Zilei
1997–1998: editorialist la cotidianul National
1998–1999: director la cotidianul Cotidianul
1999–2000: director la cotidianul Azi
2003: director al postului Realitatea TV
2004–2006: editorialist la Jurnalul National

Ion Cristoiu debuteaza ca gazetar inca din perioada studentiei in 1968 la Viata Studenteasca. Pentru o scurta perioada 1971-1974 paraseste aceasta meserie revenind in breasla in anul 1974 ca redactor sef adjunct la acelasi ziar. Tot in aceasta perioada devine redactor sef adjunct si la revista Amfiteatru. In 1979 Ion Cristoiu este numit redactor sef adjunct la Scanteia Tineretului pe domeniul cultura si coordoneaza Tineretul Liber si Secventa. Publica in S.L.A.S.T., Suplimentul literar al Scanteii Tineretului.
In urma unor conflicte avute cu conducerea Scanteii Tineretului, in 1986 este mutat disciplinar la sectia Agrara, pana in 1987 cand este numit redactor sef la revista Teatru, in aceasta functie il gasesc evenimentele din 1989.
La cererea ministrului culturii postdecembrist Andrei Plesu, ca toti lucratorii din perioada comunista sa-si dea demisia din functiile ocupate in acea perioada, Ion Cristoiu raspunde acestei cereri si isi da demisia din toate functiile anterioare.
In 1990 sub conducerea lui Ion Cristoiu apar 3 publicatii Expres Magazin, primul ziar privat din Romania ziarul Observator si Zig Zag. Ultima publicatie reuseste sa ajunga la un tiraj de 600.000 de exemplare, un record pentru acea perioada.
Dupa ce demisioneaza de la conducerea saptamanalului Zig Zag, in 1992 pune bazele ziarului Evenimentul zilei, cotidian considerat deschizatorul presei romanesti de dupa 1989. Dupa ce paraseste Evenimentul Zilei, Ion Cristoiu este colaborator la mai multe publicatii, printre care: National, Cotidianul, Azi si Monitorul de Bucuresti.
In 9 decembrie 2002 Ion Cristoiu a preluat conducerea postului de stiri Realitatea TV actionar principal in acea perioada fiind Silviu Prigoana. In 10 iunie 2003 jurnalistul isi depune demisia deoarece nu a dorit sa indeplineasca cererile conducerii si anume sa concedieze 100 de angajati din totalul celor care lucrau in acel moment la Realitatea TV.

Prezentarea localitatii



Numele satelor componente: Boloteşti, Putna, Ivanceşti, Găgeşti, Pietroasa, Vităneşti
Aşezare georgrafică: Este situată la poalele de SE ale Măgurii Odobești, pe râul Putna, la 15 km de Panciu. Se crede că în evul mediu pe locul actualului sat se afla Târgul Putnei, fost târg din Moldova, localitate astăzi dispărută.
Suprafata: 9643 ha
Intravilan: 711 ha
Populaţie: 4780
Nr. gospodării: 1793
Nr. gradiniţe: 6
Nr. şcoli: 6
Activităţi specifice zonei: Agricultură
Viticultură
Zootehnie
Activităţi economice principale: Centre viticole
Comerţ
Prestări servicii
Obiective turistice: Lunca Putnei, în partea de NE a comunei, cu pajiști de luncă și zăvoaie de plopi și salcie, unde sunt condiții prielnice de odihnă și agrement.
Măgura Odobești (996 m), oferă o splendidă panoramă asupra Țării Vrancei.
Mânăstirea Tarnița , cu biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1702, aflat într-o zonă deosebit de pitorească, sub releul de pe Măgura Odobești. Aici vin foarte mulți pelerini la 15 august. Pe raza comunei mai sunt Mânăstirile Secături și Tazlău.
Biserica Sf. Nicolae , ctitorită înainte de 1809, a fost refăcută între 1867-1870 și distrusă în timpul războiului din 1916-1918. A fost reclădită între 1920-1925.
O moară domnească, acționată cu apă, cu două instalații.
Urmele unei așezări din Paleoliticul superior Gravettian au fost descoperite la 500 m față de biserica din satul Vitănești, iar în satul Pietroasa urmele unei așezări din epoca Neolitică (Cultura Cucuteni).

Personalităţi locale: La data de 16 noiembrie 1948, în satul Găgești, s-a născut Ion Cristoiu, jurnalist, scriitor și analist politic român.
Proiecte de investiţii: Reabilitare şi modernizare drumuri comunale
Reţea de alimentare cu apă
Reabilitare şcoală